Sanctus

Poate ca sarbatoarea Nasterii Domnului nu este momentul cel mai potrivit pentru a citi Sanctus, dar oricand va veti decide sa cititi aceasta carte, nu o sa mai puteti sa o lasati din mana.

Subiectul religios a dus la inevitabila comparatie cu Dan Brown si desi m-am pornit la lectura hotarata sa nu ma las influentata de acest lucru, bunele mele intentii au ramas doar atat: intentii. Moartea calugarului chiar la inceputul cartii, abundenta cicatricelor de pe corpul inert, mesajele codificate, o taina bine ascunsa... Nu-i asa ca suna cunoscut? Dar cu cat avansezi in lectura, nimic din toate acestea nu mai conteaza. Actiunea te prinde in asa masura incat nici macar nu iti dai seama cand ai ajuns la finalul cartii. Si ce final! Toate misterele vor fi dezvaluite cititorului cand curiozitatea a ajuns la apogeu. Autorul stie foarte bine cum sa gradeze actiunea, folosindu-se de capitole pentru a spori suspansul.

Desi finalul raspunde tuturor intrebarilor, ultima pagina nu se incheie cu punct, ci cu punct si virgula. Autorul Simon Toyne mai pregateste inca doua carti, in stransa legatura cu Sanctus. Asa ca este foarte posibil sa ne reintalnim cu jurnalista Liv Adamsen si cu Gabriel din tribul mala.

Ce mi-a atras mie atentia? Dupa atata Roma si Vatican, Citadela din Turcia este o schimbare binevenita (si neasteptata) de peisaj.

Nu pot sa dau prea multe detalii despre carte fara sa va stric surpriza, nu mai multe decat cele pe care le stiti deja datorita campaniei agresive de promovare. Va spun doar ca merita citita daca va plac thrillerele si daca puteti sa priviti povestea de fata ca simpla fictiune, si nu ca o rastalmacire a Bibliei. La urma urmei, literatura consta tocmai in libertatile pe care si le permite fiecare scriitor.

Astept continuarile, completarile, sau orice altceva ne mai pregateste Simon Toyne. Sa ma astept oare si la Sanctus - filmul?