Tratat de criminalistica. Editia a V-a

Descriere

Ediţia a V-a, revăzută şi adăugită, a „Tratatului de Criminalistică” este prefaţată de aceeaşi dorinţă a autorului de a atrage atenţia asupra importanţei ştiinţei investigaţiilor penale în dificilul demers al aflării adevărului.
Aflarea adevărului este unul dintre cele mai anevoioase procese, mai ales într-o societate cum este societatea română de astăzi. Aceasta se dezvăluie pe sine ca un tren aflat în mare viteză spre modernitate, echilibru, dar în primul rând spre Europa democratică din care astăzi facem parte. Ei bine, călătorii acestui tren amestecă - în proporţii niciodată strict bine definite - binele şi răul, cinstea şi necinstea, respectarea legii sau încălcarea ei.
De aici, apărea evidentă necesitatea existenţei şi perfecţionării continue a unui corp de specialişti jurişti, dar şi poliţişti, care să susţină justiţia şi, mai ales, să-şi folosească toată priceperea şi experienţa în combaterea răului social, totul începând cu aflarea adevărului.
Or, din perspectivă epistemologică, ne aflăm în prezenţa unei ştiinţe particulare, denumită de noi Criminalistică, care serveşte tocmai acestui deziderat, mai mult sau mai puţin acceptat de cei care gravitează pe orbitele justiţiei.
Apărută la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca o expresie a justiţiei penale aşezată pe baze moderne, criminalistica şi criminaliştii aveau să joace rolul unor anticorpi împotriva viruşilor delincvenţei şi ea în curs de evoluţie, deseori cu un pas înaintea celor care încercau să desluşească meandrele faptelor penale, să le descopere şi să le combată.
în zilele noastre, când asistăm la competiţia dintre jurişti şi criminalişti, pe de o parte, şi infractori pe de altă parte, când de binefacerile unui sistem care se vrea democratic profită cel mai mult cei din zona delincvenţei, multe întrebări revin şi cu privire la modul de formare al magistraţilor, anchetatorilor sau specialiştilor criminalişti.
întrebarea esenţială ar putea să fie formulată astfel: încotro trebuie să se îndrepte învăţământul criminalistic, cum şi pe ce criterii trebuie aşezat?
Ca unul dedicat de mulţi ani învăţământului juridic superior, în special cel criminalistic, cunoscător în intimitate a evoluţiei sale, dar
şi a percepţiei universitarilor sau practicienilor dreptului, mai mult sau mai puţin apropiaţi domeniului investigaţiilor penale, cu riscul de a trezi reacţii de respingere ori de a agita orgolii, consider că unele întrebări trebuie reluate.
Când vedem care este evoluţia criminalităţii, formele acesteia, din ce în ce mai grave, mai complexe sau profesioniste, numai revenind cu picioarele pe pământ (dacă îmi este acceptată expresia) putem înţelege că formarea viitorilor magistraţi, anchetatori şi chiar avocaţi, trebuie să aibă un fundament ştiinţific, modern, realist şi cât mai puţin poetic.
în fond, dacă avem în vedere cât de complexe sunt metodele de combatere a infracţionalităţii, de aflare a adevărului, îndeosebi cele oferite de ştiinţa Criminalisticii, ar trebui să avem în vedere cele susţinute de Oscar Wilde, potrivit căruia, „Adevărul pur şi simplu este rareori pur şi niciodată simplu” .