Anne Wiazemsky povesteste o perioada importanta din viata mamei ei, departe de familie, perioada in care Claire devine femeie, isi intemeiaza o familie si da nastere unui copil.
Volumul incepe prin prezentarea spatiului temporal si a eroinei. Ne aflam in septembrie 1944. Pe atunci, Claire era infirmiera la Crucea Rosie Franceza. Autoarea o prezinta ca fiind o tanara foarte frumoasa de douazeci si sapte de ani, cu ochi mari si intunecati, avand pometi inalti, slavi. Cand transporta ranitii catre spitalele supraaglomerate la volanul ambulantei simte ca traieste pentru prima data. Incepand de la aceste randuri ne dam seama ca avem de-a face cu un personaj care fiind inconjurata de soldati si ocupandu-se de binele altora, nu are vreme sa se uite in oglinda si isi doreste sa existe doar prin munca. Cand nu ingrijeste un ranit, isi aprinde cate o tigara si rasfoieste paginile jurnalului personal ori trimite cate o scrisoare familiei. Ii este foarte dor de mama, ii este dor si de logodnicul ei, iubeste chiar si familia lui Patrice, dar cel mai mult iubeste sa traiasca in prezent.
Intr-o scrisoare adresata parintilor, datata 21 septembrie 1944 pe cand ea se afla la Beziers, le transmite parintilor ca isi doreste sa se intoarce acasa, dar daca razboiul va continua va pleca de bunavoie pe front.
Claire ne este redata intr-un portret fascinant, uneori trista, privindu-si inelul modest din cositor cu un ametist fals, uneori plimbandu-se in haine primavaratice si cu picioarele goale in timp ce oamenii erau imbroboditi si purtau paltoane, alteori vesela pentru masa de Craciun si pentru luna ce stralucea deasupra.
Legatura cu logodnicul ei este un fir subtire desi ei ii place mult sa compuna scrisori de dragoste. Incepe de mai multe ori sa-i scrie, abandonand, apoi compunand o scrisoare din fragmentele ce si le-a notat. Jurnalul lui Claire relateaza plecarea acesteia din Beziers. Bucuria si tristetea isi fac loc in sufletul si mintea ei concomitent, odata cu incheierea unui capitol din viata ei.
Patrice, logodnicul lui Claire, este eliberat din lagar si vine acasa, stabilindu-se in apartamentul parintilor sai. Nenorocirea face ca fratele acestuia, Laureant, sa calce pe o grenada si sa moara. Intalnirea dintre Patrice si Claire nu este una tocmai fericita. In ciuda promisiunii, Claire isi doreste sa nu se mai marite cu Patrice, pe care, il vede schimbat. Se gandeste chiar la posibilitatea de a se sinucide pentru a impiedica sa aibe loc nunta. Intr-o clipa de reationament, constientizeaza ca o femeie in pragul casatoriei nu ar trebui sa se gandeasca la moarte.
Vara urmatoare, Parisul isi redobandeste splendoarea si bucuria de a trai. E vara de dupa razboi in care Claire simte libertate si ca traieste din nou. Jurnalul lasat de izbeliste din decembrie 1944 este scos pentru ultima oara. In 22 august 1945 Claire isi noteaza ceea ce a insemnat pentru ea razboiul, dubland libertatea faptul ca se despartise de Patrice.
“Cum nu e nimeni acasa, Claire da sonorul la maximum, deschide larg usile salonului, ale sufrageriei si ale vestibulului si incepe sa danseze. E convinsa ca are in fata o viata noua, o viata necunoscuta, palpitanta, departe de tot ceea ce a cunoscut pana acum. Numele orasului invins, Berlin, vibreaza in ea ca o promisiune.”
La Berlin, Claire impreuna cu alte cinci femei sunt cazate provizoriu intr-o fosta cantina. Claire invata sa fie rabdatoare. Ciripitul mierlelor o ajuta sa uite imaginea cadavrelor pe care le-a transportat pe parcursul zilei. Cu fiecare zi ce trece, Claire se obisnuieste cu Berlinul, petrece mult timp la capatul paturilor celor raniti si comunica prin scrisori cu familia, primind vesti de la parinti.
Intr-una din scrisorile pe care i le trimite mamei in noiembrie, ii povesteste fara a intra in detalii despre satisfactia pe care o are salvand vieti, fara a aminti de necazurile prin care trece, ii spune despre camaraderia femeilor cu care lucreaza, despre protectia de care beneficiaza. Nu uita sa ii multumeasca pentru parfumul pe care aceasta i l-a trimis. Claire nu primeste un dar numai de la mama ei, ci primeste si un dar mai deosebit si anume un pumnal, pentru a se apara cu el in cazul in care soldatii vor bea pana isi vor pierde mintile si le vor cauta pe femei pentru distractii. Claire omite sa-i povesteasca mamei in scrisoare despre acest domn distins care o protejeaza si pentru care Claire nutreste sentimente de dragoste. Simtind pericolul pierderii libertatii datorat iubirii, migrena obisnuita isi face aparitia tintuind-o pe Claire.
Ivan Wiazemski, un rus emigrat la Revolutie capata cetatenia franceza si este luat prizonier in lagar. Eliberat de sovietici, lupta alaturi de ei apoi se alatura lui Leon de Rosen fiind-ui prieten si mana dreapta. Pentru Claire este un barbat incantator cu care viseaza sa se casatoreasca, cerand permisiunea parintilor. La scurt timp, Wia este suspendat, aducandu-i-se acuzatii privind traficul ilicit cu germani in timpul razboiului primind beneficii ilicite si ca ar apartine gruparii La Cagoule. Este exonerat insa si intr-una din plimbarile lui cu Claire, ii ofera acesteia inelul de aur incrustat cu diamante si rubine care ii apartinuse mamei lui.
Sub soarele de iulie, cei doi tineri casatoriti descopera o Germanie asupra careia natura si-a reluat drepturile. Campiile au inverzit, ogoarele s-au cultivat din nou, pomii prind lastari. Florile impodobesc balcoanele. Au petrecut o luna de miere minunata. Nu dupa mult timp, Claire isi da seama ca este insarcinata. Isi anunta familia si impreuna cu colegele si sotul sunt in culmea fericirii.
Dupa multi ani, Olga, una dintre prietenele lui Claire ii povesteste fiicei acesteia cum a venit pe lume, cum a supravietuit doar datorita priceperii medicului german si nu omite sa-i povesteasca despre marea iubire ce i-a unit pe parintii ei, care incetasera din viata prea devreme.
“Cand am plecat de la ea, Olga m-a tinut o clipa in prag, ca si cum ar mai fi avut sa-mi povesteasca ceva despre ce a fost si nu mai este, despre uitare. Apoi a ridicat din umeri. Nicevo, nicevo, a soptit.” (nicevo, nicevo – nimic, nimic in lb.rusa).
Este o poveste in care dragostea se imbina cu suferinta provocata de razboi si cu dorinta de libertate. Vedem asta mai ales in atitudinea lui Claire, care fiind fiica lui Mauriac, avand toate posibilitatile, decide sa-si asume responsabilitatea de a trai independent. Este un model pentru multe dintre noi care suntem obisnuite sa traim intr-o lume “roz”, fara greutati. Consider volumul foarte reusit si tocmai bun pentru lectura "de la ora 20”.
