Voica. Pontiful

Voica

Romanul de debut al acestei autoare, pe care am descoperit-o de putin timp, insa de care ma leaga acum un sentiment profund si dens de admiratie, este o adevarata desfatare literara si singurul regret este acela ca intinderea sa este atat de redusa. Henriette Yvonne Stahl te face sa te simti mic si neputincios in ale scrisului. Discursul sau narativ debordeaza de o naturalete rafinata si totodata de o bogatie lexicala din care sorbi fiecare cuvant spre a-ti imbogati la randul tau sufletul. Citind “Voica” am constientizat cat de interioara mie imi este literatura romana, cat de adanc a patruns in sufletul meu si ce satisfactie deosebita ma incearca atunci cand ma cufund in paginile sale. Si parca nicio alta literatura a vreunei alte tari nu mi se pare capabila a o egala in sufletul meu.
“Voica” este un roman ce surprinde cu deplina fidelitate viata la tara, mentalitatea si dramele taranului roman…graiul, obiceiurile, conceptiile si gandurile dominate de o simplitate primitiva, toate sunt zugravite atat de fluid in acest roman, incat simti efectiv atmosfera, miresmele si chiar zbuciumul interior al personajelor…Voica este o taranca apriga si greu incercata, macinata de o patima greu de inteles pentru un orasean…cea a pamantului, fata de care nutreste o dragoste mai presus de oricare alta…Iubirea pentru barbatul ei este zdruncinata de aparitia unui copil din flori facut de acesta cu o tiganca, in timpul razboiului. Ea conditioneaza acceptarea acestuia de obtinerea unei bucati de pamant care sa fie doar al ei, temandu-se sa nu ramana pe drumuri.
Autoarea reda satul romanesc si taranii sai in autenticitatea lor, intr-o vreme cand satul era inca sat si taranul-taran, cand realitatea rurala nu fusese inca pervertita. Acesta este un motiv in plus pentru care am indragit romanul si l-am citit aproape pe nerasuflate…am fost cucerita de fiecare detaliu, de fiecare fraza…si am simtit ca particip ca spectator la acest periplu al vietii…o viata de multe ori prea dura, abrutizata, dar care, totodata, are un farmec al sau. Mi-am reamintit de “Amintirile” lui Creanga, desi intre cele doua carti nu exista asemanari evidente, mi-am reamintit de copilarie, desi satul din vremea copilariei mele nu pastra decat vag imagini precum cele din carte…
Prin limbaj, prin poveste, cartea ti se lipeste de suflet…


Pontiful

Al treilea roman sub semnatura lui Henriette Yvonne Stahl pe care il citesc…si de aceasta data, am ramas profund impresionata…poate si povestea are un rol, dar ceea ce face ca aceasta carte sa fie una desavarsita este stilul sublim in care scrie autoarea…o perfectiune, o candoare…ceva de nedescris…cum as putea descrie stilul sau unic? Ramai aproape fara cuvinte citind, fiecare fraza, fiecare idee produce “exaltare”, ca sa folosesc un termen atat de folosit de dansa. Nu doar impresioneaza, ci aproape ca te subjuga prin forta cuvintelor, prin profunzimea ideilor exprimate. Influenta filosofiei asupra acestei opere este evidenta. Ma intreb cum de nu este mai mult cunoscuta aceasta autoare, caci fara indoiala merita un loc de frunte in literatura noastra…o carte superba, scrisa superb…Si eu pot spune atat de putine despre ea…intr-un fel, imi aminteste de Adam si Eva lui Rebreanu, prin tema metempsihozei (adica a reincarnarii)…dragostea impinsa spre absolut, spre perfectiune, spre intensitati ce depasesc sfera umanului…ideile nu pot fi decat profunde…iar personajele cu atat mai neobisnuite…dat fiind ca eroina principala este o scriitoare, adesea am avut tendinta de a o confunda cu insasi autoarea…cel asupra caruia se revarsa aceasta dragoste de neinteles este un doctor cel putin ciudat, care vindeca prin hipnoza…tocmai aceasta ciudatenie, ce imprima privirii sale un aer translucid, este cea care sadeste in mintea eroinei ideea predestinarii, a reintalnirii dupa mii de ani si alte vieti traite. Trecand peste toate convenientele, ea se lasa inrobita de aceste sentimente ce ii macina existenta…zile si nopti de asteptare, de visare…
Cum va decurge aceasta iubire stranie si subjuganta? …va las pe voi sa descoperiti…vor fi impartasite trairile eroinei, va fi ea recunoscuta de cel iubit sau va parea doar o minte nebuna de prea multa dragoste?
“De-as gasi un om nesupus patimei, l-as aseza in inima inimii mele!”