Cercul salbatic

Descriere

„Viaţa cotidiană este transferată în interioritate, iar tensiunile generatoare de suspans sunt direcţionate către aceeaşi nevoie urgentă de a deveni. Eroii Aurei Christi sunt făpturi aflate între lumi, între vârste, între maluri.” (Irina Ciobotaru)

„Intenţia vădită a autoarei este aceea de a explora personajele până în adâncul firii lor, astfel încât nu acţiunea să stea în prim-plan, ci caracterele.” (Bogdan Mihai Dascălu)

„Corpul romanesc conţine originalitate şi – cel mai mare câştig – un timbru numai al său. E inclasificabil, în termenii triadei manolesciene doric-ionic-corintic. Dar, spre deosebire de alte scrieri tinere, îi face să zvâcnească pe toţi trei.” (Nicoleta Sălcudeanu)

„Un destin literar cert. Un destin pe care Aura Christi şi-l asumă. Mai mult, ea şi-l construieşte cu orice sacrificiu.” (Nicolae Balotă)

„Aici totul e grav. Nici ludicul, nici parodicul, nici oboseala contextului postindustrial şi nici tendinţele destructurante ale postmodernilor nu au trecere. Modernitatea Aurei Christi e una esenţială, organică, refractară modelor, năzuind spre reinterpretarea semnelor şi universaliilor; întrebările pe care şi le pune ea au fost şi ale înaintaşilor, iar răspunsurile transcend achiziţiile, relevând evoluţia conştiinţei în mers, relevând evoluţia unei creatoare de mâna întâi, cu totul personală. Scrieri mai noi, Labirintul exilului (2000), Elegii nordice (2002) şi altele confirmă consecvenţa cu sine a unei conştiinte exemplare.” (Constantin Ciopraga)

„Poate aici este imensul merit al Cercului... M-a supus unui exerciţiu deloc facil de a formula motive pentru care merită să trăieşti. Şi nu în faţa unui om care urăşte viaţa, năuc, sau e dezgustat de ceea ce i se pare a fi viaţa. Ci în faţa acestei fete-femei, Diana, care caută profund sensul, care iubeşte florile, apa, arta. Atât de plină de viaţă e creatura aceasta a ta, încât preaplinul acesta o consumă şi o aruncă în moarte. Diana arată că nu e simplu să trăieşti la altitudinea aceea uriaşă a foamei de viaţă, a puterii uriaşe de a trăi. Setea ei de viaţă şi frumuseţe şi linişte o expune, o face fragilă... Naufragiul ei e produs de apele grele şi urâte ale unei lumi neatente, nepăsătoare până la agresiune fizică... O lume de fiare, în care nimeni nu oferă protecţie puilor. O lume hulpavă, în care fluturii şi puii de căprioare sunt răpuşi, înghiţiţi, ca şi când... Poate pentru asta s-au născut... Poate Dumnezeu îi cheamă la el... Sau poate nu! Poate o imensă responsabilitate ar trebui luată pe umerii mei şi nu numai ai mei! Poate că oamenii frumoşi, ca Diana, au o forţă nebănuită în fragilitatea lor. Poate că nimic nu se poate face pentru adolescenţii care aleg moartea... Poate nimic nu se poate face împotriva morţii...” (Irina Ciobotaru)