Singuratatea numerelor prime

Mi-am cumpărat duminică „Singurătatea numerelor prime”. Mi-am aruncat înainte ochii peste câteva bloguri care lăudau cartea şi m-au convins să o iau. Părerea mea e puţin diferită de a lor. Nu a fost cea mai bună carte citită, nu pot să zic că mi-a plăcut extraordinar de mult…dar a avut ceva special. M-a pus pe gânduri. Ceea ce e mulţumitor de la o carte. Am citit destule cărţi pe care le lăsam jos la final fără să am nicio părere, niciun sentiment, cărţi care au trecut pe lângă mine şi nu m-au marcat cu nimic.

Să vă zic două trei cuvinte despre subiect înainte să mă apuc de „părerea mea”.

Cartea prezintă destinele a doi tineri: Alice şi Mattia, care ajung la un moment dat să formeze un cuplu. Fiecare are „ciudăţeniile” lui că nu găsesc alt cuvânt. Ea a avut un accident de schi în copilărie şi a rămas cu o problemă la picior, mai e şi anorexică, el a avut o soră geamănă cu ceva probleme mintale care a dispărut când erau mici, iar acum e un geniu singuratic ce-şi automutilează mâinile cu ce apucă.

Mie una nu mi s-a părut în niciun moment a fi o poveste de dragoste. Doar pentru că amândoi aveau ceva „special” trebuie să cred în relaţia lor? Chiar nu aveau nimic în comun. Mi-am dat seama că judecăm cărţile trecându-le prin sita trecutului nostru. Mie comportamentele celor doi mi se par atât de distructive, atât de lipsite de dorinţa de a face un efort pentru schimbare…şi ţinând cont că am avut astfel de persoane în jurul meu, mi-e greu să citesc astfel de poveşti. Înţeleg că amândoi au trecut prin numeroase clipe dificile, înţeleg că alţii în locul lor poate ar fi clacat şi ar fi recurs la gesturi extreme: dar care e diferenţa între a te sinucide şi a trăi o viaţă goală, inertă, compusă doar din nimicurile pe care le faci zilnic în mod automat. Da, dacă nu se sinucizi mai ai ocazia să schimbi ceva…dar la ei nu am văzut asta. Să zicem că Mattia se refugiază în matematică şi pare mai acceptabil. Dar Alice pe tot parcursul romanului stăruie în comportamentul ei distructiv, nu face niciun gest pentru a încerca să iasă din cercul vicios, nu acceptă ajutorul nimănui.

Pentru mine a fost o lectură uşoară din prisma modului în care e scrisă cartea (se citeşte foarte uşor în căteva ore) şi dificilă din cauza subiectului atins. Vă rog să nu lăsaţi părerea mea profund subiectivă să vă împiedice să o citiţi. Cine ştie ce poate însemna pentru voi.