Chirita in Iasi sau Doua fete s-o neneaca

Descriere

Teatrul lui Alecsandri (a scris peste 50 de piese, 9 comedii din care una, Les bonnets de la comtesse, în limba franceză, în versuri, 2 proverbe cu cântece, 2 tablouri, 7 comedii cu cântecele comice, 2 tablouri, 7 comedii cu cântece, 14 cântecele comice, 4 operete, 3 vodeviluri, un dialog politic, 3 scenete, 2 farse de carnaval, o feerie, drame, numai în parte localizat (după Picard, Duvert şi Lauzanne, Brisbarre şi Marc Michel, Labiche şi Anicet Bourgeois, Augier, Scribe, Bataille şiRolland, Victor Hugo) e încă reprezentabil.
Din teatrul comic se memorizează figurile lui lorgu "bonjur cu plete lungi" care "şi-a ascuţit mintea de tocila civilizaţiei" într-un centru imaginar de cultură (lorgu de la Sadagura), a comisarului funcţionând ca un ecou faţă de superiorul său, Săbiuţă (Iaşii în carnaval), Clevetici ultrademagogul, Sandu Napoilă ultraretrogradul Gură-cască, om politic, Paraponisitul, Kera Nastasia, pensionara veleitară din cântecelele comice, mai cu seamă figura cucoanei Chiriţa, soţia boiernaşului de ţară Grigore Bârzoi ot Bârzoieni din comediile Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă şi Chiriţa în provincie, canţoneta Cucoana Chiriţa în voiaj şi farsa de carnaval Cucoana Chiriţa în balon. Contesa dEscarbagnas a lui Moliere şi madame Angot a lui Monnier se contopesc în această mică moşiereasă cu ifose, personificând arivismul micilor proprietari, provinciali dornici de trai bun în capitală. Ca să nu rămână mai prejos de cei de la oraş, Chiriţa umblă îmbrăcată în amazoană, are preceptor de franceză pentru odrasla ei, Guliţă, şi a învăţat ea însăşi franţuzeşte, traducând în limba lui Moliere expresiile româneşti intraductibile: "boire une cigarre", "tambour dinstruction", "pour Ies fleurs de coucou", "parler comme leau". Sub pretext că la 1848 a pierdut "vro zăce capete de vite", a avut friguri de frică şi a durut-o o măsea, vrea să devină isprăvniceasă, "să mai fantaxăsc şi eu pân târg, ca altele", s-o ducă numai în "bontonuri şi tenechele". Aceeaşi duce pe Guliţă la Paris "să-nveţe politica" şi dansează french-cancan la Mabille, riscând chiar a se "ascensiunarsi", "hailafă", cum e, în balon. Eroina e privită mai mult cu simpatie decât cu aversiune, unicul scop al autorului fiind hazul.
Alexandru PIRU, Istoria literaturii române, Bucureşti, Editura "Grai şi suflet - cultura naţională", 1994, p. 62.