Zadarnicii. Prin vuietul vremii

Descriere

Am început să scriu articole la gazetă în felul în care unii se apucă de strâns timbre poştale, dezlipind în apă călduţă, de pe un plic, mărci de o deosebită frumuseţe. Mai pe urmă cumpără pachete de câte o mie de bucăţi, în majoritate în valoare de un cent – neştampilate. După care se achiziţionează un clasor. Timbre dantelate şi nedantelate, obişnuite sau jubiliare, de tiraj mare sau confidenţial, timbre dreptunghiulare, pătrate, triunghiulare şi chiar rombice, salvate, puse la păstrare. Evenimente cu moţ, viu colorate, cu lipici, pătrate sau chiar rombice, pe teme aviatice, istorice, comemorative, cu surşarj şi cu valoare tot de un cent. Pentru asta trebuie să ai un suflet de colecţionar, adică vocaţie. Alţii o vor numi astfel. Eram, după Revoluţie, proaspăt pensionar, oftam după odihnă şi saţ, reflecţie şi contemplaţie, ideea de a mă arunca în politică, unde se capătă cele mai bănoase pontu-ri/posturi/beneficii/gheliruri (etc. etc.), dar şi onoruri, demnităţi, nu m-a stăpânit nicio clipă. Dar m-au revoltat cele ce se petreceau sub ochii mei, ce zic, ai naţiunii, ba chiar ai Europei – vorba lui nenea Iancu. Era inimaginabil, şi totuşi chiar aşa se întâmpla. Am început să scriu.