Infarct

Descriere

Să zicem aşa - repetînd, repetînd, repetînd: o victimă are dreptul să ierte ceea ce călăul i-a făcut, ei. Şi numai ei. Deci: o victimă nu are dreptul (nici acela „creştinesc”) de a ierta, ea, ceea ce călăul făcuse unor victime dispărute (asasinate), sau în numele celor care nu s-au rostit dacă da sau ba „iartă”. Aceşti grăbiţi să acorde iertare unor ticăloşi sunt ei înşişi fie ticăloşi de la început, fie ticăloşiţi (în lupta pentru supravieţuire). (...)

Să zicem: ceea ce s-a petrecut între mine, individ nesupus (şi de sex masculin) şi Aparatul de Represiune-Supunere-Terorizare este o treabă de/între bărbaţi, între noi doi. Deşi eu am rămas tot timpul singur, iar Aparatul a numărat câteva bune sute de mii de căţei, câini, porci, şacali, şerpi veninoşi, lupi - şi generali. Pentru ceea ce am îndurat eu, fie „iert“, fie ţin-minte. Însă, pentru ce a îndurat din partea Securităţii familia mea, ostatică - nu uit şi nu iert. Şi: nu uit că nu am iertat.

„Dacă România ar fi fost Cehia sau Polonia, dacă românii şi-ar respecta valorile-valori, oamenii-oameni, scriitorii-scriitori, Paul Goma ar fi avut un destin public identic cu destinul lui Havel sau Walesa. Cum însă motorul istoriei noastre este amnezia, el a fost obligat să rămână, chiar şi după 1989, Paul Goma, adică un disident neacceptat de regimul-în-continuare-comunist de la Bucureşti. Într-o ţară demnă şi cinstită cu ea însăşi Paul Goma ar fi fost de multă vreme academician, reper moral şi scriitoricesc, autor de manual. Inventator al unui stil-unicat, între Céline, Creangă şi Faulkner, stil marcat de experienţele trăite-rememorate-recuperate în stricta lor originaritate, Goma este acum (anul 2008) cel mai important scriitor român în viaţă, iar când vremurile «îşi vor reintra în chingi», el va fi recunoscut, în mod obiectiv, ca unul dintre cei mai originali scriitori-povestitori români ai secolului XX.“

Cristian Bădiliţă