în prezenta lucrare am ales pentru dezbatere tema etape rituale de normare a destinului în comunităţile tradiţionale, deoarece predestinarea şi destinul fac parte din configuraţia unei culturi. Pentru cultura populară românească, subiectul este deosebit de interesant datorită polemicilor provocate de fatalismul ciobanului mioritic. Destinul este normat ritual în cultura populară românească, mai ales în complexul obiceiurilor de la naştere, despre care s-a vorbit mai puţin. în toate lucrările de specialitate pe care le-am consultat pe această temă apare ideea conform căreia din cele mai vechi timpuri omul a fost preocupat de propria soartă şi din teama de viitor, din dorinţa de a reduce necunoscutul la cunoscut a luat naştere o serie de credinţe predeterministe, destul de greu de interpretat şi, mai ales, s-a creat un model imaginar al destinului.
Primul capitol, introductiv, realizează o scurtă introducere în mitologia predestinării printr-o trecere în revistă a tuturor figurilor mitice responsabile cu atribuirea destinului. Complexitatea reprezentărilor destinului şi a atitudinii faţă de destin în cultura populară românească reduce posibilitatea stabilirii unei identităţi a destinului.
în cadrul celorlalte capitole, mi-am propus să urmăresc normarea destinului la mai multe niveluri: la nivelul semnelor din naştere (ce fac referire la existenţa unui destin antenatal) şi a practicilor de imediat după naştere, la nivelul practicilor de favorizare a destinului după naştere şi la nivelul practicilor de corijare a destinului.
în cultura românească există un model ritual de normare a destinului, iar între etapele normării destinului individual putem delimita: prenormarea, normarea propriu-zisă şi normarea ameliatoare, postnormarea destinului nefavorabil, de îmbunătăţire a destinului.
Subiectul abordat este foarte complex şi urmăreşte chiar o combatere a stereotipului fatalismului.
S. Fl. Marian face o precizare deosebit de importantă cu privire la moţii din Munţii Apuseni, spunând că principala preocupare a acestora, imediat după naşterea unui copil, era să-i dea o linguriţă cu unsoare de urs ca să poată rezista influenţei Ursitoarelor. Această informaţie este foarte importantă deoarece infirmă fatalismul românilor şi apare ideea posibilităţii de a te opune destinului prin intermediul unor remedii magice. Aşadar, propoziţia „românul e fatalist” nu este altceva decât o propoziţie reducţionistă.
