Invierea este ultimul roman al lui Tolstoi, la care a lucrat cu intreruperi un deceniu intreg.
Povestea este inspirata de un caz real din epoca. Pe cind isi face datoria ca jurat intr-un proces dificil, printul Nehliudov o recunoaste in prostituata acuzata de crima si jaf pe slujnica nevinovata de care se indragostise in adolescenta si pe care a sedus-o ceva mai tirziu. Atunci cind femeia devine victima unei erori judiciare stupide, Nehliudov nu-si mai poate urma traiul luxos si lipsit de griji, ci decide sa renunte la tot si s-o urmeze, pentru a o salva cu orice pret, potolindu-si astfel chinuitorul sentiment de vinovatie pentru soarta ei tragica. Invierea este un tablou vast al Rusiei de sfirsit de secol XIX, in care imaginea celulelor mizere de inchisoare se suprapune peste bogatia stralucitoarelor palate nobiliare; romanul reprezinta in acelasi timp o critica plina de indignare la adresa sistemului de guvernamint, a justitiei si a Bisericii.
„La pima vedere, fictiunea lui Tolstoi pare infectata de convingerile lui religioase. De fapt, arta scriiturii sale este atit de puternica, de clara, incit ea transcede universalul si lasa in urma ideile oricarei religii. In ultima instanta, ce-l framinta pe ginditorul Tolstoi depaseste ordinea estetica sau morala; miza romanelor sale este alta, Viata si Moartea.” (Vladimir Nabokov)
„Am inceput usor-usor cu Turgheniev si a fost o nimica toata. Mi-am pus atunci mintea si n-am avut ce-alege din domnul de Maupassant. Am luptat doua runde cu dl. Stendhal si mi se pare ca la a doua am avut oarece avantaj. Cu dl. Tolstoi, cel putin deocamdata, n-am avut curaj sa ma urc in ring.” (Ernest Hemingway)
„Se prea poate ca scrisul sa vina din minte sau din inima. Cind scrii cu mintea, cuvintele se asaza pe hirtie cuminti, fara cusur. Dar cind scrii cu inima, ai atit de multe ginduri in cap, atit de multe imagini iti framinta fantezia, incit scrisul ti se poticneste, tot ce pui pe hirtie este ciuntit si necopt.” (L. N. Tolstoi)
